de ce mi-e cel mai frică

de bătrâneţe!

de bătrâneţea aia târzie, singuratică, bolnăvicioasă, aproape nemişcătoare şi surdă, în care să mă trezesc noaptea gândindu-mă la cei dragi şi să mă întreb de ce oare nu vine odată moartea şi la mine..

locul în care părerea ta nu contează

pentru că ești învățat mai întâi să taci și să asculți. să înțelegi, să gândești în avans, să-ți imaginezi, să pui întrebări, să previi, să repari, să găsești soluții și să le expui înainte ca măcar să fie nevoie de ele. și toate astea le faci după reguli stabilite de alții, cu mult timp înainte. și trebuie să le faci uitându-te mereu peste umăr și frecându-ți tâmplele în căutare de alte gânduri, imagini, întrebări și soluții. de backup. și în tot acest timp să încerci să nu te gândești că iarba nu e de fapt mov, că mașina nu are 6 roți și că soarele nu stă pe cer 3 zile. să nu bagi în seamă părerea ta. pentru că nu contează. nu pentru asta ești în locul ăla.

ești acolo pentru că trebuie să colorezi iarba în mov, să mai pui o osie la mașina și să faci cumva să scapi de cele 2 nopți în plus.

str. piscului, nr. 15

apartamentul de la etajul 1, cum urci scările, imediat în stânga. ultimul loc în care am stat înainte să mă întorc acasă. l-am regăsit acum, deşi mi-am luat rămas bun de la el în urmă cu 6 luni. şi e la fel de luminos, cu liniştea din parcarea de afară, cu perdelele mici la geamurile din bucătărie, cu aerul răcoros dinspre parc. şi cu acelaşi copac la geamul din dormitor. şi, zilele astea, m-am trezit cu aceeaşi poftă de viaţă ca acum mai mult de 6 luni. mă simt ca acasă aici, deşi sunt la 300 de km depărtare de ea..

dragostea se învață

da! nu există dragoste la prima vedere. nu iubești pur și simplu, ci înveți să o faci. așa cum înveți să fii politicos, să nu arunci hârtii pe jos sau așa cum ai învățat drumul de la școală până acasă. așa cum învăț și eu. și trebuie să fiu foarte atentă,  să parcurg din nou unele lecții, să nu chiulesc, să trag cu ochiul la cei din jur, să ascult, să dau lucrări de control, să trișez uneori, să-mi subliniez pasajele importante și să mi le notez.

și trebuie să am mare grijă, pentru că dacă mă opresc din învățat, o să încep să uit.

a trecut un an

dintr-o carte

alaltăieri, bunica m-a rugat să-mi pun o dorință. apoi mi-a citit despre dumnezeu. a deschis psaltirea la întâmplare și a început să citească de pe pagina din dreapta, cursiv, cu intonație, cu simțire. despre bucurie, despre iubire, mântuire, propovăduire și iar despre bucurie. de când eram mică i se lumina fața de fericire când îmi ieșea atât de bine în carte. asta însemna că mi se împlinește dorința.

apoi ieri, din întâmplare, am primit două oferte de lucru. una micuță, de două zile, cealaltă cu bătaie mai lungă.

și dacă, totuși, nu ar exista întâmplări, cui ar trebui să mulțumesc?

n-am mintea cocoșului

de ce toate afacerile care promit sume mari și muncă aproape deloc miros a ceva ilegal? pentru că așa e. și este la mintea cocoșului că atunci când primești o ofertă de job pe mail, trebuie să faci o minimă verificare a angajatorului.  și să începi cu ce e cel mai simplu: google search numele respectivei firme. dacă găsești mai puțin de 5 rezultate, deja e o problemă. iar dacă primul dintre rezultate e un forum despre job scams atunci e o maaaare problemă.

mi-e rușine că n-am nici măcar mintea cocoșului și că m-am lăsat păcălită de două mailuri frumos împachetate. așadar, sunt mai săracă cu 840 de euro/lună de la o firmă fantomă din munchen, dar mai bogată cu 700 de mii de viruși de la coca cola.

mă întreb..

dacă omul a evoluat din maimuță, de ce mai există încă maimuțe?

happy

că afară e frig, imediat o să ningă și pot în sfârșit să mă îmbrac gros. că părinții mei sunt sănătoși și se gândesc la viitor. că evenimentul de azi mi-a ieșit mai bine decât mă așteptam. că am prieteni buni, care cred la fel despre mine. că în fiecare zi îmi beau cafeaua înainte de 10, cu lapte și un pic de zahăr. că fumez un pachet la 2 zile și aproape deloc în casă. că adorm cu gândul la ce o să fac a doua zi și că am putut să țin un secret. al altcuiva. și pentru că mă simt iubită chiar acum, aici, când stau turcește, aplecată peste taste. să mai zică cineva că doar banii aduc fericirea!

punct

am citit undeva că un scriitor scrie cel mai bine atunci când trăiește o emoție puternică. ție îți pare rău că nu mai scriu, în loc să te bucuri că am scăpat de toate depresiile ălea din ultima vreme.